|
|
|
|
Nicolae VĂCĂROIU
|
Nicolae VĂCĂROIU ( n. 5 decembrie 1943, Cetatea Albă, Basarabia) economist, cercetător, om politic - Prim-ministru , Președinte al Senatului, Președinte Interimar al României, Președinte al Curții de Conturi.
Studii : licențiat în științe economice al Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Finanțe, specializarea " Finanțe – Credit " ( 1969) .
Activitatea profesională și politică : între anii 1969-1990 și-a desfășurat activitatea la Comitetul de Stat al Planificării – unde s-a ocupat, în principal, de probleme financiare, monetare și de preturi; a parcurs diferite grade ierarhice de la funcția de economist-stagiar la cea de Director General; 1990 adjunct al Ministrului Economiei Naționale ; 1990 -1992 Secretar de Stat - Președinte al Comitetului de Stat pentru Prețuri și ulterior Secretar de Stat în Ministerul Finanțelor , Șef al Departamentului de Impozite și Taxe ; În 1990, în calitate de specialist, a făcut parte din colectivul care, sub coordonarea academicianului Tudorel Postolache, a elaborat "Strategia de Reformă a României" pentru asigurarea tranziției spre democrație și economia de piață.
Între anii 1991-1992, în calitate de Șef al Departamentului de Impozite și Taxe din Ministerul Finanțelor a coordonat procesul de reformă în domeniul fiscal, pregătind introducerea TVA-ului în locul impozitului pe circulația mărfurilor. (Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă cu succes începând cu 1 iulie 1993). In aceeași calitate, a demarat acțiunile de pregătire pentru introducerea impozitului global pentru persoanele fizice; 1992 Președinte al Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior ; 1992-1996 Prim-ministru al României, politic independent, bucurându-se de sprijinul Partidului Democrației Sociale din România ( P.D.S.R.) ; în anul 1996 a devenit membru al P.D.S.R. ( ulterior P.S.D. ), deținând funcția de Vicepreședinte al partidului. Între anii 1996-1997 a fost Vicepreședinte al Băncii Comerciale Române ; În perioadele 1996-2000, 2000-2004 și 2004-2008 a fost senator P.S.D. de Argeș, ocupând în această calitate funcția de Președinte al Biroului Permanent al Senatului (1999-2000) și Președinte al Senatului României ( 2000-2008) pe parcursul a două mandate consecutive (2000-2004 și 2004-2008 ). Intre 20 aprilie-23 mai 2007 a fost Președinte Interimar al României, pe perioada cât Președintele țării a fost suspendat din funcție de Parlamentul României.
Din octombrie 2008 este Președintele Curții de Conturi a României, funcție validată prin votul Camerelor Reunite ale Parlamentului pentru o perioadă de 9 ani. Cu acest prilej, s-a autosuspendat din partid.
Activitatea profesională în funcția de Prim-ministru al Guvernului României ( 1992-1996)
Pe plan intern : Ca urmare a reformelor economice din domeniile prețurilor, fiscal-bugetar, monetar și industrial a fost posibilă reluarea, începând cu 1993, a creșterii economice a României.
-
În perioada 1993-1996, PIB-ul a crescut cu 17,5 %, după o reducere cu 24,5% în perioada 1990-1992, recuperându-se 71% din declinul economic;
-
După o scădere a producției industriale, în perioada 1990-1992, cu 49% s-a realizat în perioada 1993-1996 o creștere în acest sector de 22% , în totalitate pe seama sporirii productivității muncii. ;
-
Au fost elaborate 86 strategii de dezvoltare, având ca orizont anul 2005, din care 55 pentru sectoarele industriei, strategii care, ulterior, au fost abandonate de guvernul care a urmat.
-
În 1993 a început practic, în România, procesul de privatizare. Până la sfârșitul anului 1996 au fost supuse acestui proces cca. 2700 societăți comerciale, din care 710 societăți mijlocii și mari. Ca rezultat, la sfârșitul anului 1996, sectorul privat participa cu 54,9% la formarea PIB, față de 26,4% la finele anului 1992.
-
Rezerva valutară a statului a sporit de la 80 milioane de dolari, în 1992, la 750 milioane de dolari în 1996.
-
Ca urmare a performanțelor economice obținute in perioada 1993-1996 si refacerii stabilității macro-economice, ratingul de țară a crescut la BB+, respectiv la nivelul Poloniei si Ungariei, ceea ce a permis revenirea cu succes a României, după 15 ani, pe piața privată de capital.
-
Media deficitului bugetului consolidat a fost, in perioada 1992-1996, de -2,2% din PIB față de -4,6% in 1992.
-
In domeniul economiei reale s-a urmărit menținerea proprietății statului in sectoarele strategice ( petrol, gaze, ciment, aluminiu, energie electrica), odată cu modernizarea operatorilor economici din sectoarele respective, privatizarea managementului si pregătirea la orizontul anului 2020, a privatizării capitalului acestora.
Pe plan internațional, a continuat si intensificat contactele cu Uniunea Europeană, Consiliul Europei si NATO, precum si relațiile bilaterale cu diverse țări prin semnarea unor tratate politice de bază si acorduri comerciale.
-
La 1 februarie 1993 a fost semnat Acordul European de Asociere la Comunitatea Europeană, care a intrat in vigoare la 1 februarie 1995
-
La 7 octombrie 1993, România a fost primită ca membru cu drepturi depline in Consiliul Europei, semnând 50 de instrumente juridice ale acestuia, dintre care 30 au fost ratificate de Parlament, între care : Convenția-cadru pentru protecția minorităților ; Carta limbilor regionale sau minoritare.
-
In mai 1994, România a fost primită ca membru asociat al Uniunii Europei Occidentale (UEO) si a participat la embargoul impus de ONU asupra livrărilor de arme în fosta Iugoslavie. In același an, România a formulat cererea de a deveni membru al NATO
-
Pe 21 iunie 1995, Guvernul a aprobat Strategia Națională de Pregătire a aderării României la Uniunea Europeană si Declarația Politică de la Snagov.
-
Pe 22 iunie 1995, Guvernul a transmis, la Paris, Președenției franceze a Consiliului Uniunii, cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană.
-
In scopul asigurării pregătirii aderării, Guvernul a creat un Comitet Interministerial pentru Integrare Europeană, care a răspuns la Chestionarul Comisiei Europene pentru evaluarea stadiului pregătirii aderării si a adoptat un Plan National de armonizare a legislației românești cu legislația comunitara , in domeniul Pieței Unice.
-
Romania a participat la negocierea si finalizarea "Pactului de Stabilitate in Europa", adoptat de Conferința de la Paris
-
La solicitarea ONU, România a participat la acțiunile de menținere a păcii din Kuwait, Somalia si Angola.
Activitate didactică, de cercetare și publicații : în perioada 1975-1985 a fost profesor asociat la ASE București ( Facultatea de Finanțe) și la Universitatea București ( Facultatea de Sociologie Economică); cercetător asociat gradul I la Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei Române. A participat la conferințe, reuniuni și seminarii științifice și a publicat în revistele de specialitate numeroase articole din domeniul economic, financiar și monetar. Autor al cărții "România, jocuri de interese", Editura Intact, București, 1998.
Distincții, premii și diplome
-
Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler
-
Ordinul Național de Merit în grad de Marea Cruce Extraordinară – Paraguay
-
Ordinul Congresului Columbiei în grad de Marea Cruce Extraordinara cu Placa de Aur
-
Marea Decorație a Senatului Republicii Chile
-
Ordinul " Renaissance - First Order" al Regatului Hașemit al Iordaniei
Căsătorit, un copil
Hobby : tenis de câmp, vânătoare, literatură
|
|
|
|