​Misiunea Curții de Conturi Europene este de a contribui la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE, de a promova răspunderea pentru actul de gestiune și transparența și de a îndeplini rolul de gardian independent al intereselor financiare ale cetățenilor Uniunii.

În calitate de auditor extern independent al Uniunii Europene, rolul Curții este de a verifica dacă fondurile UE au fost corect contabilizate, dacă ele au fost colectate și cheltuite cu respectarea normelor și a legislației relevante, precum și dacă s-a obținut un raport optim costuri-beneficii în utilizarea lor.

Curtea contribuie la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE, promovează răspunderea pentru actul de gestiune și transparența și joacă rolul de gardian independent al intereselor financiare ale cetățenilor Uniunii.Curtea verifică dacă bugetul Uniunii Europene a fost executat în mod corect și dacă fondurile UE au fost colectate și cheltuite cu respectarea legislației și a principiilor bunei gestiuni financiare. În condițiile în care Europa se confruntă cu provocări din ce în ce mai redutabile și cu o presiune crescută asupra finanțelor sale publice, rolul Curții devine din ce în ce mai important.

Curtea de Conturi Europeană este instituția Uniunii Europene responsabilă de auditul finanțelor acesteia. Ea a fost creată în 1977 și a devenit o instituție a UE de sine stătătoare în 1993. Curtea se angajează să fie o organizație eficientă, aflată în prima linie a evoluțiilor din domeniul auditului finanțelor publice și al administrației publice.

Reprezentantul României la Curtea de Conturi Europeană este domnul Viorel Ștefan. Mandatul domniei sale a început la data de 01 iulie 2019 și se va finaliza la data de 30 iunie 2025.