Președinții Curții de Conturi

1864 – 1875

Alexandru Romalo

S-a născut la Iaşi, la 10/22 iulie 1819, fiind fiul postelnicului Iordache Grigoriade Romalo şi al soţiei sale Maria, născută Roseti. A studiat, mai întâi, în Iaşi, la Academia Mihăileană, apoi la Paris unde, în anul 1845, a obţinut licenţa în Drept. Întors în Moldova, a ocupat importante funcţii în justiţie şi în administraţie. În această perioadă, cea mai importantă funcţie a fost aceea de ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Moldova (1860). În iulie 1864, la propunerea Adunării Elective, a fost numit de Alexandru Ioan Cuza preşedinte al Înaltei Curţi de Conturi. Alexandru Romalo a avut un rol fundamental în organizarea noii instituţii, rămânând în această demnitate şi sub noul domnitor Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. Primul preşedinte al Înaltei Curţi de Conturi s-a stins din viaţă relativ tânăr, la 25 iunie/7 iulie 1875, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

1875 – 1893

Emanoil Grădișteanu

S-a născut în anul 1821, fiind fiul marelui vornic Grigore Grădişteanu şi al Eufrosinei, născută Rosetti. În anul 1864 a fost numit judecător la Înalta Curte de Conturi a României. În urma decesului lui Alexandru Romalo a îndeplinit funcţia de preşe-dinte interimar, iar la 1 noiembrie 1875 a fost numit preşedinte al Înaltei Curţi de Conturi. Pe lângă activitatea curentă de preşedinte al acestei instituţii, Emanoil Grădişteanu a publicat studii importante precum Indicatorul general al contabilităţii generale a statului (1877) sau Codul financiar român, în două părţi (ediţia I, în anii 1879-1880; ediţia a II-a, în anul 1886), iniţiind astfel familiarizarea publicului cu legislaţia financiară şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Conturi. Retras de la con-ducerea acestei instituţii în anul 1893, Emanoil Grădişteanu a murit în anul 1895.

1893 – 1909

George I. Lahovary

Membru al unei familii importante în România secolului al XIX-lea, Gheorghe (George) I. Lahovari (Lahovary) s-a născut la 1/13 iunie 1838, în Râmnicu-Vâlcea. La vârsta de 17 ani este trimis la studii în spaţiul german, la Heidelberg şi apoi la Şcoala Politehnică din Karlsruhe. Întors în ţară (1862), a lucrat ca inginer la Ministerul Lucrărilor Publice, ulterior la Direcţia Poştelor şi Telegrafului, al cărui director general a fost numit în anul 1871. În anul 1876, G.I. Lahovari a fost numit consilier la Înalta Curte de Conturi, devenind în 1893 preşedintele acesteia, funcţie din care a contribuit la elaborarea Legii contabilităţii statului, dar şi a Legii de reorganizare a Curţii de Conturi (1895). Cu o bogată activitate culturală, în anul 1901 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. În 1906, George I. Lahovari şi-a încheiat mandatul în fruntea Curţii de Conturi.

1909 – 1919

Ion Bălteanu

S-a născut la 1/13 ianuarie 1852, în Târgu-Jiu, fiind descendent al unei vechi familii de boieri. După obţinerea licenţei în Drept la Universitatea din Bucureşti, s-a angajat la Parchetul Curţii de Casaţie şi Justiţie, pentru ca în 1877 să fie admis în magistratură. Timp de un sfert de secol, Ion Bălteanu a activat în justiţia română: ca judecător, preşedinte de tribunal judeţean (Muscel, Prahova), grefier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, consilier la Curtea de Apel din Galaţi (1893-1900), de unde în 1900 a fost numit consilier la Înalta Curte de Conturi a României. În anul 1906, a devenit preşedinte al Înaltei Curţi de Conturi, pe care o va gira cu responsabilitate, inclusiv pe perioada extrem de dificilă a Primului Război Mondial. Ion Bălteanu a murit la data de 10 septembrie 1919, fiind înmormântat în cimitirul Bellu din Bucureşti.

1919 – 1920

Mihai G. Stoenescu

S-a născut la sfârşitul anilor 1850 într-o familie de vechi boieri din Craiova. A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, obţinând licenţa în Drept în 1880. Deşi provenea dintr-o familie înstărită, în timpul studiilor universitare s-a angajat copist în Ministerul Finanţelor, pentru ca în 1881 să fie numit şef de birou în acest minister, avansând în toate gradele şi în toate funcţiile posibile (inspector financiar, subdirector în diferite direcţii, director al Vămilor, Timbrului şi Înregistrărilor), până la funcţia de secretar general al Ministerului Finanţelor (1899). În anul 1904, Mihai G. Stoenescu a fost numit consilier al Curţii de Conturi a României, fiind preşedinte al acestei instituţii pentru câteva luni în 1919-1920.

1920 – 1926

Christu Grecescu

S-a născut la 1/13 aprilie 1859, în Târgovişte. În 1885 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Încă din timpul studiilor a fost angajat în Ministerul de Finanţe, iniţial în funcţia de copist, urmând ca şi alţi preşedinţi ai Curţii de Conturi o carieră meritocratică, clădită pe propriile forţe. În Ministerul de Finanţe a ajuns inspector financiar, apoi director al Contabilităţii Generale a Statului (1903) şi chiar secretar general (1903-1905). Ca urmare a îndelungatei sale experienţe, Christu Grecescu a fost numit, în anul 1908, consilier la Înalta Curte de Conturi, iar din aprilie 1920 i-a fost încredinţată funcţia de preşedinte al acestei instituţii, demnitate pe care a deţinut-o până la începutul anului 1926. În februarie 1926, Christu Grecescu a fost numit cenzor al acţionarilor Băncii Naţionale a României, mandat reînnoit în 1934.

1926 – 1929

Ion Angelescu

S-a născut la 19 februarie/3 martie 1876 în comuna Băleşti (astăzi judeţul Vrancea). Absolvent al Şcolii de Finanţe şi al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, Ion Angelescu a lucrat în Ministerul de Finanţe încă din studenţie: începând cu funcţia de impiegat clasa a II-a şi urcând toate treptele ierarhice, până la funcţia de şef al Direcţiei Contabilităţii Statului şi a Datoriei Publice şi gradul de director general clasa I în Ministerul de Finanţe. La începutul anilor ´20, Ion Angelescu a fost numit consilier la Înalta Curte de Conturi, pentru ca în 1926 să devină preşedintele acestei instituţii, demnitate pe care a deţinut-o până în 1929. După un scurt periplu la Ministerul de Finanţe, Ion Angelescu a revenit la Înalta Curte de Conturi, deţinând în anii 1930, una dintre cele patru funcţii de preşedinte de secţie (Secţia a IV-a).

1930 – 1939

Gheorghe Alesseanu

S-a născut în anul 1872, la Ploieşti. A efectuat mai întâi studii politice la Paris, apoi a obţinut licenţa în drept la Universitatea din București, în 1900, însă s-a specializat în economie, devenind profesor la Şcoala Comercială Superioară din Bucureşti (1903-1923) şi, ulterior, membru al corpului profesoral al Academiei Comerciale din Bucureşti (1924-1937). În 1924-1937 a predat în calitate de conferențiar la Academia Comercială din București, publicând totodată mai multe lucrări pe teme legate de comerț, de organizarea contabilității și a corespondenței comerciale. În paralel, a activat și la Înalta Curte de Conturi, mai întâi în calitate de referendar, apoi în calitate de consilier. În mai 1930 a fost numit prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Conturi, încercând să asigure buna funcţionare a acestei instituţii în contextul în care legea din 1929 lărgise atribuțiile Curții instituind controlul financiar preventiv, dar pe pe altă parte climatul general din societate nu era favorabil unei transparențe depline în administrarea banului public. În toamna anului 1937 a fost pensionat din învăţământ şi, ulterior (1939), şi de la Înalta Curte de Conturi.

1939 – 1943

Zamfir Brătescu

Născut în aprilie 1876, în localitatea Fleaşca (azi Vultureni), din judeţul Brăila. Licenţiat în Ştiinţe (fizică şi chimie), dar şi în Drept, s-a angajat în 1902 la Ministerul de Finanţe, mai întâi ca agent de control, cunoscând o carieră ascendentă şi apreciată de superiori. În anul 1926, din funcţia de director general la Ministerul de Finanţe a fost detaşat în fruntea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, între anii 1931 și 1932 a fost sub-secretar de stat la Ministerul de Finanţe, iar în 1932 a fost numit director general la Direcţia Generală a Monopolului Alcoolului. La 31 octombrie 1933 a devenit consilier la Înalta Curte de Conturi, preşedinte de secţie în 1938, iar la 1 aprilie 1939 a fost numit prim-preşedinte al acesteia. În perioada războiului nu a fost de acord ca instituţia pe care o conducea să fie subordonată conducătorului statului, Ion Antonescu. S-a pensionat în septembrie 1943. Totuşi, după instaurarea regimului comunist, în 1950, Zamfir Brătescu a fost arestat şi închis la Aiud. A fost eliberat în anul 1955, însă a murit doi ani mai târziu, în 1957.

1943 – 1945

Ioan Aronescu

S-a născut la Câmpulung Muscel la data de 22 mai 1878. După ce a obţinut licenţa în Drept, la Universitatea din Bucureşti, s-a angajat în 1910 la Ministerul de Justiţie, mai întâi ca magistrat stagiar. A exercitat demnităţi de mare responsabilitate în magistratură: preşedinte şi prim-preşedinte de tribunal, consilier la Curtea de Apel din Bucureşti. În 1938 a fost numit consilier la Înalta Curte de Conturi, pentru ca în iunie 1940 să devină preşedinte al Secţiei a II-a (cu atribuţiuni de control administrativ). La 30 septembrie 1943 a fost numit prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Conturi, continuând să exercite această funcţie şi după înlăturarea lui Ion Antonescu din fruntea statului, semn al echidistanţei politice a Înaltei Curţi de Conturi. Ca urmare a schimbărilor condiţiilor de pensionare impuse de noul guvern Petru Groza în 1945, Ion Aronescu a fost obligat să se pensioneze.

1945 – 1947

Grigore Oghină

S-a născut în anul 1885, ca fiu al învăţătorului din satul Scopoşeni, judeţul Fălciu (astăzi comuna Gorban, judeţul Iaşi). În 1909, după obţinerea licenţei în Drept la Universitatea din Bucureşti, s-a încadrat ca funcţionar în cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului, urcând treptele ierarhiei până la funcţia de director al Direcţiei Contabilităţii din acest minister, în 1935 transferându-se la Ministerul de Finanţe. În martie 1941 a fost ales consilier al Înaltei Curţi de Conturi, pentru ca în septembrie 1943 să fie numit preşedinte al Secţiei a II-a. În iulie 1945, Grigore Oghină îşi ocupa binemeritatul loc de prim-preşedinte al Curţii de Conturi a României şi a rămas în această funcţie până la sfârşitul anului 1947, când s-a retras din motive medicale.

1947 – 1948

Ioan Deleanu

S-a născut la 14 iunie 1898, la Piteşti. În 1922, după absolvirea Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, a intrat în magistratură, fiind mai întâi ajutor de judecător, ulterior judecător de şedinţă şi procuror de secţie, preşedinte de tribunal, director delegat în Ministerul de Justiţie, consilier de Curte de Apel şi director (clasa I) al Penitenciarelor şi Institutelor de Prevenţie. La 15 iunie 1940 a fost numit consilier la Înalta Curte de Conturi a României, de la 30 iulie 1945 preluând preşedinţia Secţiei a II-a. La 30 decembrie 1947, Ioan Deleanu a fost învestit prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Conturi a României. Începând cu luna decembrie 1948, Ioan Deleanu a suferit privaţiunile regimului comunist, fiind angajat în diferite funcţii care nu corespundeau pregătirii şi experienţei sale profesionale. A decedat în anul 1980.

1973 - 1989

Gheorghe Rădulescu

S-a născut la 5 septembrie 1914, la Bucureşti. A absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, obţinând şi titlul de doctor în economie. Încă de timpuriu s-a angajat în mişcarea de stânga, iar după preluarea puterii de către comunişti a ocupat diverse funcţii administrative, îndeosebi în cadrul Ministerului Comerţului Exterior (adjunct al ministrului), devenind totodată cadru didactic la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi director al Institutului de Cercetări Economice (1954-1956). După o scurtă cădere în dizgraţie pe linie politică (1952-1956) a fost promovat succesiv ca ministru al Comerţului Interior, apoi al Comerţului şi respectiv al Comerţului Exterior, iar între 1963 şi 1973 a exercitat funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. A fost membru al Comitetului Central al P.C.R. (1960-1989), iar din 1965 până în 1989 şi membru al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. În perioada comunistă a fost unul dintre coordonatorii politicii financiare a statului. Gheorghe Rădulescu a avut iniţiativa întemeierii Curţii Superioare de Control Financiar (1973), al cărei preşedinte a fost până în decembrie 1989, în paralel exercitând şi alte funcţii în Stat, ca cea de vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1979-1989). A fost arestat în decembrie 1989, împreună cu alţi membri importanţi ai P.C.R., eliberat pe motive de boală şi a murit în Bucureşti, la 24 mai 1991.

1993 – 1999

Ioan Bogdan

S-a născut la data de 11 august 1933 în comuna Câlnic, judeţul Alba. După cursurile liceale efectuate la Alba Iulia, a absolvit Facultatea de Statistică din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Începând cu anul 1956, a lucrat în mai multe unităţi economice din Sibiu, îndeplinind diferite funcţii precum şef de serviciu, contabil-şef sau şef al corpului de control financiar intern la Sfatul popular al oraşului Sibiu. Între 1968-1971 a fost şef de grupă la Direcţia teritorială de control şi revizie Sibiu a Ministerului de Finanţe, apoi director financiar şi director economic de centrală industrială. În anul 1973 a trecut în sistemul bancar, mai întâi ca director-adjunct la sucursala judeţului Sibiu a Băncii de Investiţii, iar din anul 1983 a fost numit director al sucursalei Sibiu a Băncii Naţionale a României. În 1974 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în Economie. După revoluţia din decembrie 1989 s-a implicat în viaţa politică, fiind ales la alegerile din 20 mai 1990 deputat de Sibiu pe listele Frontului Salvării Naţionale, devenind şi preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor. A trecut apoi la Partidul Unităţii Naţionale Române şi în septembrie 1992 a fost reales deputat. A renunţat însă la această calitate, fiind numit preşedinte al reînfiinţatei Curţi de Conturi a României. Şi-a exercitat mandatul până în 1999. A avut un rol crucial în organizarea Curţii de Conturi, contribuind la afirmarea independenţei acestei instituţii. După 1999 a continuat să fie activ ca profesor la universităţi din Sibiu şi Bucureşti. Ioan Bogdan este conducător ştiinţific de doctorat din 1995 şi autorul a numeroase studii privind managementul financiar-bancar şi activitatea Curţii de Conturi. În anul 2007, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu i-a conferit profesorului Ioan Bogdan titlul de doctor honoris causa.

1999 – 2002

Ion Condor

S-a născut la data de 15 februarie 1934, în localitatea Eriu-Sâncrai, judeţul Satu Mare. În anul 1957 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj. A profesat avocatura la Satu Mare, după care a devenit consilier juridic. În anul 1965 a intrat în magistratură, fiind numit judecător în judeţul Dâmboviţa, apoi a fost învestit preşedinte al Judecătoriei Buftea – Sectorul Agricol Ilfov. În anul 1972 a trecut la Ministerul de Finanţe, unde a lucrat timp de 16 ani în calitate de consilier juridic şef; totodată, din anul 1978 a devenit şi corespondent naţional permanent al Biroului Internaţional pentru Documentare Fiscală, cu sediul la Amsterdam. În perioada 1988-1989 a fost consilier juridic şef la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, iar după Revoluţia din Decembrie 1989 a devenit consilier juridic al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi, ulterior, al Camerei Deputaţilor. În această calitate a avut un rol important în elaborarea Legii nr. 94/1992. În consecinţă, în 1993 a fost numit consilier al Curţii de Conturi, iar după expirarea mandatului preşedintelui Ioan Bogdan, la 30 martie 1999, a fost numit de Parlament preşedinte al acestei instituţii. Ioan Condor şi-a prezentat demisia la 18 septembrie 2001; la solicitarea Parlamentului, a condus Curtea până la numirea succesorului său la 14 februarie 2002. Ioan Condor este doctor în drept din 1998 şi a publicat mai multe lucrări de specialitate atât în ţară, cât şi în Olanda şi Marea Britanie. S-a implicat activ în dezvoltarea învăţământului superior particular, fiind profesor şi decan în cadrul Universităţii „Spiru Haret“. După 2002, Ioan Condor a devenit şi preşedintele unei firme de consultanţă financiară.

2002-2008

Dan Drosu Şaguna

S-a născut la 17 iulie 1948, în localitatea Pantelimon din judeţul Constanţa. A urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, după absolvirea acesteia în anul 1973 fiind numit asistent universitar la Catedra de Drept Public. În anul 1983 şi-a susţinut doctoratul în drept, devenind lector (1984), conferenţiar (1991) şi profesor universitar (1995). Pe parcursul carierei universitare a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică şi publicistică, fiind autor sau coautor a numeroase volume, studii şi articole, comunicări, comentarii şi recenzii. După schimbările politice din decembrie 1989, pe lângă activitatea didactică din cadrul Universităţii Bucureşti, a fost activ şi în organizarea noii reţele de învăţământ superior particular din România, predând la mai multe universităţi şi îndeplinind funcţiile de decan al Facultăţii de Drept a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir“ şi pe cea de prorector al Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa (până în 1999). Totodată, a devenit membru de onoare al Universităţii Creştine „Trias” din Leeuwarden (Olanda) şi al Universităţii „Thammasat” din Bangkok (Thailanda). În anul 1993 a fost numit consilier de conturi la Curtea de Conturi a României, iar în anul 1999 a devenit preşedinte al Secţiei jurisdicţionale din cadrul aceleiaşi instituţii. La data de 14 februarie 2002, Dan Drosu Şaguna a fost ales preşedinte al Curţii de Conturi, funcţie pe care a deţinut-o până în luna octombrie a anului 2008. După 2008 a continuat bogata şi fructuoasa carieră universitară.

2008 – 2017

Nicolae Văcăroiu

Născut la 5 decembrie 1943 la Cetatea Albă, în Basarabia, Nicolae Văcăroiu este licenţiat în ştiinţe economice al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Finanţe, specializarea Finanţe-Credit, pe care o absolvă în anul 1969. După absolvire, Nicolae Văcăroiu a fost angajat în funcţia de economist stagiar la Comitetul de Stat al Planificării unde a lucrat până în 1990, parcurgând toate treptele ierarhice până la funcţia de director general, specializându-se în domeniile: financiar, monetar şi preţuri. În anul 1990, a făcut parte din colectivul ştiinţific coordonat de academicianul Tudorel Postolache, care a elaborat Strategia de Reformă a României pentru asigurarea tranziţiei spre democraţie şi economia de piaţă. A îndeplinit funcţia de adjunct al ministrului Economiei Naţionale, trecând apoi la Ministerul de Finanţe, unde a fost numit secretar de stat, preşedinte al Comitetului de Stat pentru Preţuri şi ulterior şef al Departamentului de Impozite şi Taxe, coordonând procesul de reformă în domeniul fiscal, pregătind introducerea TVA-ului în locul impozitului pe circulaţia mărfurilor (1993). Tot în această calitate a demarat acţiunile de pregătire pentru introducerea impozitului global pentru persoanele fizice. În anul 1992 a fost preşedinte al Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior. În noiembrie 1992, a fost numit prim-ministru al României, fără a fi membru al vreunei formaţiuni politice, la propunerea Partidului Democraţiei Sociale din România (P.D.S.R.), demnitate publică pe care a exercitat-o până în decembrie 1996. În anul 1996, Nicolae Văcăroiu a devenit membru al Partidului Democraţiei Sociale din România (ulterior P.S.D.), deţinând funcţia de vicepreşedinte al partidului.În perioada 1996-1997 a fost vicepreşedinte al Băncii Comerciale Române. Între anii 1996-2000, 2000-2004 şi 2004–2008 a fost ales senator de Argeş, ocupând în această calitate funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Privatizare din Senatul României (1996-1999), vicepreşedinte al Senatului României (1999-2000) şi preşedinte al Senatului României, pe parcursul a două mandate consecutive (2000-2008).

2017 - Prezent

Mihai Busuioc

Mihai Busuioc s-a născut în București, la 28 mai 1974. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu din București, în anul 2002. Și-a început cariera în calitate de conducător de carte funciară în cadrul biroului de Carte Funciară – Judecătoria sectorului 4 din București (1995-1999), apoi conducător principal de Carte Funciară în cadrul aceluiași birou (1999-2004), continuându-și ascensiunea profesională în cadrul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, până la funcția de director general și președinte al Consiliului de Administrație (2006-2007, 2009 -2012), precum și președinte al Consiliului Infrastructurii Naționale de Informații Spațiale (2009-2012). Ulterior, a ocupat succesiv funcțiile de secretar general adjunct (2014-2016) și secretar general (2016-2017) în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Și-a continuat cariera profesională deținând funcția de secretar general al Guvernului României, iar la data de 15 octombrie 2017 a fost ales președinte al Curții de Conturi a României de către Parlament. Printre prioritățile mandatului domnului președinte Mihai Busuioc se numără teme de interes precum: îmbunătățirea comunicării și transparenței instituționale, creșterea calității rapoartelor de audit, dezvoltarea componentei de îndrumare în activitatea Curții de Conturi, instituirea de practici unitare la nivel central și local, implementarea unui sistem informatic integrat, introducerea principiului de mobilitate a resursei umane, precum și colaborarea activă, deschisă și eficientă cu reprezentanții entităților auditate, cu structurile asociative ale administrației publice locale, cu asociațiile profesionale din domeniul auditului, cu mediul academic și cu reprezentanții societății civile.